Noi documente din dosarul Hexi Pharma, făcute publice de jurnalistul Cătălin Tolontan, arată o neglijenţă a autorităţilor în cazul lui Dan Condrea. Deşi obţinuse aprobare de la judecător pentru de a îl urmări şi filma pe acesta, procurorii nu s-au folosit de acest drept nici măcar în ziua dinaintea audierii şi arestării sale, adică fix ziua în care acesta s-a sinucis.
Prin urmare accidentul prin care s-a sinucis Dan Condrea rămâne un mister sub multe aspecte, de la viteză la imagini. Acest lucru pentru că nimeni nu a văzut impactul, iar cel mai apropriat martor, femeia pe care Condrea a depăşit-o înainte de a intra în copac, susţine că acesta vorbea la telefon, doar că în dosar nu apare nicio conversaţie pe care Condrea ar fi avut-o la momentul respectiv.
În schimb, în dosar apar mai multe conversaţii pe care Dan Condrea le-a avut cu soţia sa, Uliana Ochinciuc, înainte de momentul sinuciderii, prezintă tolo.ro.
"-Unde ești?
-Am fost în pădure la Snagov.
-Ce ai făcut?
-Am urlat!"
La ora 17:38, îngrijorată, Uliana îl apelează din nou pe Condrea. Conform localizării telefonului, el se găsea pe șoseaua București – Târgoviște nr. 72, kilometrul 20.
"-Ce faci?
-Mă plimb.
–Nu vii acasă? E 6.
-Nu vin acasă.
-De ce?
-Mă mai plimb.
-Dar ce faci?
-M-am dus până la Ploiești. Pe la Snagov.
-Dar vrem și noi!
-Îmm.
-Pe noi de ce nu ne-ai luat?
-Că am nervi și vreau să fiu singur.
-David vrea acasă că s-a plictisit.
-Îm. Bine.
-Acum unde ești? La Snagov?
-Pe DN."
Apoi cei doi au stabilit să se vadă acasă, iar şoferul lui Condrea să o aducă şi pe fata acestuia din prima căsătorie. ”Vin pe la opt”, i-a spus Condrea soţiei sale. Doar că acesta nu a mai venit niciodată. La 18:47, Ulianei îi răspunde un alt bărbat la telefonul lui Condrea. Gheorghe Spiroiu, întâmplător un agent de poliție, a ajuns printre primii la locul accidentului şi a fost cel care i-a dat Ulianei teribila veste.
Uitându-se după deces pe camerele stradale de luat vederi, procurorii au remarcat mașina Opel a lui Condrea rotindu-se prin zona accidentului de multe ori.
Doar că aceste imagini acoperă doar o oră şi un sfert din cele patru în care Dan Condrea în care procurorii l-au pierdut pe Dan Condrea. Până să îl regăsească a fost prea târziu, pentru că acesta s-a sinucis şi a lăsat în spate întrebarea: de ce nu l-au procurorii pe Dan Condrea, suspect principal într-un dosar în care şi judecătorul care a dat mandat de supraveghere a afirmat că ”faptele sunt de o gravitate deosebită pentru societate”. Asta, chiar în ziua dinainte ca acesta să fie audiat şi apoi reţinut.
"Același stat care nu controlase dezinfectanții lui Dan Condrea vreme de un deceniu, a ales să nu-l controleze nici pe el în ultimele ore înainte de a-l pune sub acuzare în numele cetățenilor", arată în încheiere Cătălin Tolontan.
Sursa Aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu